Obiectivele cercetării
1) Să explorăm teleprezența ca element de limbaj artistic, întrucât credem că va avea un impact major asupra modului în care teatrul va fi creat și receptat în viitorul apropiat.
2) Să explorăm dinamica relațiilor dintre membrii familiilor despărțite de migrație, contribuind astfel la cercetarea în domeniul migrației și la studiile de comunicare prin Internet.
Documentarea activităților
Fiecare organizație parteneră va documenta activitățile în diverse forme (audio, video, scris, fotografie etc.). Spectacolul de teatru telematic și conferințele din cadrul expoziției de filme VR vor fi transmise live pe Internet, apoi păstrate pe acest website alături de fotografii și clip-uri de prezentare.
Chestionare pentru public
1) După testele preliminare cu animația Kinect și repetițiile deschise ale spectacolului de teatru telematic, publicul va fi rugat să completeze un formular de feedback online. Vom organiza de asemenea sesiuni de întrebări și răspunsuri pentru a primi feedback informal. Reacția publicului ne va ajuta să șlefuim spectacolul de teatru telematic.
2) După fiecare reprezentație și la ieșirea din expoziția de filme VR, publicul va fi rugat să completeze un chestionar online cu privire la aspectele artistice, la comunicarea prin Internet și la opiniile lor despre migrație.
Chestionarele vor fi disponibile online și toate răspunsurile (anonime) vor fi stocate și analizate.
Analiza datelor
În primă fază, sociologul proiectului, domnul Mircea Kivu, va analiza obiceiurile de comunicare ale migranților și ale familiilor lor, așa cum reies din interviuri. Directorul artistic (Marina Hanganu) și regizorul asociat (prof.univ.dr. Ion Mircioagă) vor analiza feedback-ul publicului la testele cu animația Kinect și la repetițiile deschise – acestea vor servi la dezvoltarea spectacolului de teatru telematic. În final, feedback-ul publicului despre spectacolul de teatru telematic și expoziția de filme va face parte din cercetarea cantitativă și cea calitativă despre teleprezență și relațiile prin Internet în familiile transnaționale. Analiza noastră finală va fi publicată în cartea dedicată proiectului „Tele-Encounters”.
Chestionare pentru public
Chestionar prezentări – etapa de diseminare
(RO) Chestionar public – „Planeta Viselor Pierdute”
(ES) Cuestionario de audiencia – „El planeta de los sueños perdidos”
(EN) Audience questionnaire – „The Planet of Lost Dreams”