1. Identificare

1. 1. Vârsta: 10 ani.

1. 2. Sex: M.

1. 3. Care părinte a fost plecat? Tata.

1. 4. Câți ani a fost plecat? Unsprezece-doisprezece ani.

1. 5. În ce țară a fost plecat? Spania.

1. 6. Cu cine lociua. Cu mama.

 

2. Cum era înainte de plecarea părintelui.

– Cât timp a fost plecat?

– R: Trei-patru luni, așa. După aia mai venea o lună… după aia iar pleca…

– Acum, tatăl tău locuiește cu voi.

– R: Da.

– S-a întors chiar în acest an.

– R: Da.

– În ce lună s-a întors? Dacă mai știi…

– R: …

– Tu te-ai născut când el era încă în străinătate.

– R: Da.

– Ce îți plăcea să faci împreună cu el, când venea acasă?

– R: Să stau cu el, să ies pe afară cu el.

– Unde vă duceați? Vă duceați prin Crâng?

– R: Da.

– Care e parcul tău preferat? Crângul?

– R: Da.

– Dar „Marghilomanul” nu îți place?

– R: Acolo mă duc cu colegii.

– A, deci ai parcuri diferite; cu tata într-un parc, cu colegii în alt parc. Ai mulți prieteni?

– R: Da.

– Sunt tot de vârsta ta? Mai mari, mai mici?

– R: De vârsta mea. Colegi din clasă.

– Și ce faceți împreună în parc?

– R: Ne jucăm fotbal… cam atât.

– Foarte bine.

– R: Alergăm.

– Cu tata joci fotbal?

– R: (Dă negativ din cap.)

– Nu? Nu îi place? Dar alte jocuri în aer liber?

– R: Nu prea mă joc cu el.

– Nu?

– R: Nu.

– Deci doar vă plimbați.

– R: Da.

– Ți-ar plăcea să te joci cu el?

– R: Da.

– Și i-ai propus?

– R: (Râde. Șoptește.) Da.

– Și  a zis „Nu. Sunt om prea serios pentru asta.” Sau de ce nu se joacă?

– R: Pentru că e obosit.

– Așa făceau și părinții mei, crede-mă. Totdeauna obosiți. Și, cine te ajuta pe tine la lecții?

– R: Mama.

– La ce subiecte? Care ți se păreau ție așa, mai grele?

– R: Științe, civica, astea.

– La mate te ajuta mama ta?

– R: Da.

– Ai vreun subiect preferat?

– R: Da.

– Care?

– R: Mate.

– Cine te ducea la școală? E aproape de casă?

– R: E aproape de casă, mă duc singur.

– De la ce vârstă te duci singur?

– R: De la opt ani.

– Cine vorbea cu învățătoarea?

– R: Mama.

– Numai mama; tata nu…

– R: Câteodată. Nu prea voia.

– De ce nu voia?

– R: (Râde.)

 

3. După plecare.

– Poți să îmi povestești ceva despre plecarea tatălui tău? Un moment… Dacă poți să îmi povestești o despărțire? cC s-a întâmplat în ziua aceea?

– R: Nu prea îmi mai amintesc.

– Mai de curînd… ce se întâmpla de obicei, în ziua dinainte să plece?

– R: Stăteam numai cu el.

– Stăteați în casă? Ieșeați la plimbare?

– R: Și în casă, și pe afară.

– Și mai făceați alte lucruri împreună?

– R: … Îl luam în brațe.

– Și mama a trebuit să plece, nu în străinătate, la București. Lucra într-un spital din București. Și practic eu am rămas cu bunica. Și tot așa, sufeream de dorul ei, dar știam că are treabă. Apropo, tu ai înțeles de ce a trebuit el să plece?

– R: Da. Ca să muncească.

– Ce ai simțit în legătură cu asta? Ți s-a părut că e un motiv bun?

– R: Și bun și rău.

– De ce? De ce bun, de ce rău?

– R: Pentru că ne aducea cadouri, bun, și rău, că pleca. Stătea mult.

– Just. Mama ta avea grijă de tine, nu?

– R: Da.

– Mai era și altcineva?

– R: Nu.

– Și cum te înțelegeai cu ea, cât timp a fost tatăl plecat?

– R: Bine.

– Aveți și alte rude în oraș? în afara orașului?

– R: Mai avea grijă verișoara.

– Și cu ea cum te înțelegeai?

– R: Bine. Ne jucam.

– Ea e jucăușă. Câți ani are?

– R: Cincizeci și cinci.

– Și ce vă jucați?

– R: Atunci eram mai mic; cu mașinuțe. Atunci eram eu mic, când era mami la… la Drăgaica.

– Și cu ce mașinuțe te jucai?

– R: Nu știu, aveam niște mașinuțe, așa… nu le cumpăram.

– Ți le dădea tatăl tău?

– R: Da.

– Și ce altceva îți mai trimitea?

– R: Mi-a trimis un tractor, când eram eu mai mic, cu care am mers super-mult.

– Tractor în care să te poți urca?

– R: Da, de ăla cu pedale.

– Pe bune?

– R: Da. Și un ATV.

– Pe bune? Știi cât îmi doream eu așa ceva? Și unde te duceai cu ATV-ul și cu tractorul?

– R: Cu tractorul, prin spatele blocului, cu ATV-ul prin „Tineret”.

– Te invidiez! Și alte lucruri, în afară de astea mari, ce îți trimitea?

– R: Mașinuțe, role. Penny board.

– Ce sunt acelea?

– R: Un fel de skateboard.

– Aha. Dulciuri?

– R: Da.

– Ce dulciuri?

– R: …

– Cine mai știe? Îți plac acadelele? Îți place ciocolata?

– R: Ciocolata.

– Cu lapte? Cu altceva?

– R: Nu știu, dar știu că albă aducea.

– Mie îmi place cel mai mult ciocolata cu lapte. Aceea e preferata mea. Dar astea sunt gusturile mele. Și, cât a lipsit tatăl tău, a trebuit vreodată să mergi la doctor? să te internezi?

– R: Nu.

– Foarte bine! Și ai prieteni care mai au părinți care au fost plecați, sau care sunt plecați?

– R: Da.

– În ce țări?

– R: În Germania.

– Te simți mai apropiat de ei? E o relație specială cu acești prieteni, care au părinții plecați? Uitându-mă la fața ta, nu. Nu te simți mai apropiat de ei. Nu aveți niște subiecte de discuție în comun.

– R: Nu.

– Prietenii tăi știau că tatăl tău e în străinătate, nu?

– R: Da.

– Și ce părere aveau despre asta?

– R: (Pauză mare.) Nu au zis niciodată ce părere.

– Nu?

– R: Nu, doar m-au întrebat.

– Deci nu ziceau „mamă ce norocos ești că ai ATV”.

– R (Râde.)

– Mama ta ce face aici? Ce făcea în timpul în care tata era plecat?

– R: Ce făcea? La Drăgaică, era… dădea…

– Știi ce făcea tatăl tău în Spania? ce muncea el acolo?

– R: Nu.

– Nu l-ai întrebat?

– R: Mi-a zis doar că lucrează la birou.

– Nu ai fost curios, să știi mai multe?

– R: …

– Ok… trimitea cadouri….

– R: …câteodată trimitea, în rest le aducea el.

– Era ceva anume ce doreai să îți ia ei cu banii câștigați în străinătate?

– R: Nu.

– I-ai cerut vreodată ceva?

– R: Ce? Aaa, daa… O dronă.

– O dronă. Și ți-a luat-o! Și eu vreau să îmi iau o dronă. Vreau una cu timp de viață mai lung. Ce timp de viață are a ta?

– R: Zece-cincisprezece minute.

– Și filmezi? De sus?

– R: Nu știu cum să pornesc camera.

– Te joci cu ea ca și cum ar fi un elicopter, din acesta…

– R: Da.

– Ai avut probleme cu vecinii din cauza asta?

– R: Nu. Încă.

– Încă. Am mai auzit de o dronă care a intrat în elicea unui avion. Ceea ce nu e bine. Nu s-a prăbușit avionul, dar…

 

4. Mijloace de comunicare prin Internet.

*Tehnic.

– Ai acces la internet? Acasă?

– R: Da.

– Pe ce intri? Pe calculator, pe tabletă, pe laptop…

– R: Laptop.

– Ai laptopul tău?

– R: Da.

– De când?

– R: De un an.

– Și până atunci, pe ce intrai?

– R: Atunci ieșeam afară, cu prietenii.

– A, nu simțeai nevoia să stai la calculator. Bun. Cine ți-a cumpărat laptopul?

– R: Mama.

– Vorbeai pe laptop cu tatăl tău?

– R: Nu, la telefon.

– Scriai scrisori?

– R: Nu.

– El vă scria vouă?

– R: Nu.

– Cu prietenii, cu colegii, vorbești prin internet?

– R: Da.

– Pe ce programe?

– R: Skype.

– Skype! Și cu video?

– R: Da.

– Preferi cu video?

– R: Eu nu, doar ei dau.

– Și tu oprești camera?

– R: Da.

– De ce?

– R: …

– Nici mie nu îmi place să fiu văzută. Înțeleg dacă tu oprești camera: „frate, nu vreau să mă vezi, poate eu acum nu sunt pieptănat.” Știi ce zic?

– R: Da.

– De asta nu o pornești?

– R: (Râde discret.)

– Folosiți și doar apelul vocal, prin Skype? Căci are și opțiunea asta.

– R: Nu.

– Chatul? Scrieți?

– R: Da.

– Facebook n-ai.

– R: Am.

– Ai? Știi că este ilegal. Ce vârstă ți-ai dat?

– R: Vreo douăzeci și ceva. Da, am douăzeci.

– Și ce îți place ție să faci pe Facebook?

– R: Nu prea intru.

– Nici Messenger-ul nu-l folosești?

– R: ….

– Și voiai să vorbești pe Skype cu tatăl tău?

– R: Da.

– Și i-ai zis? „Tata, vreau pe Skype!”

– R: Da. Doar că și-a uitat parola.

– Și de asta nu ați intrat… Alte servicii, gen Google Hangouts… îl ai pe telefon?

– R: Ce?

– E Google Hangouts, nu știu dacă îl folosești.

– R: Nu, nu îl folosesc.

– Părinții tăi au cont pe Facebook?

– R: Doar mami.

– Și… te urmărește pe Facebook? A, dar tu nu prea postezi.

– R: Nu, am doar o poză.

– Cum preferai tu să comunici cu tatăl tău?

– R: La telefon.

– De obicei sunai tu? Sunați voi? Sau invers?

– R: Și el, și eu…

– Și cine crezi că suna mai des?

– R: El.

*Conținut.

– Cam de câte ori pe zi vorbeați?

– R: De două-trei ori.

– Ai telefonul tău de mult, nu?

– R: De doi ani jumătate.

– Despre ce vorbeați?

– R: Îl întrebam mereu când vine. Și el zicea mereu, „mai am puțin”, dar el avea mult. Mai avea o lună, două. Îl întrebam după o săptămână când vine.

– Te cred. Îmi revin și mie amintirile din copilărie. Îți doreai să vorbiți mai des, sau mai rar, sau era suficient?

– R: Era suficient.

– Te întreba ce ți-ai dori să îți aducă?

– R: Da.

– Și și tu, din câte mi-ai spus, îl rugai să îți aducă anumite lucruri. Bun, e o comunicare eficientă. Mai era cineva prezent în cameră, când vorbeați?

– R: Nu.

– Și, când erai mai mic, cum vorbeați? Tot individual, sau era și mama?

– R: Era și mama.

– Rude, prieteni, care veneau la voi?

– R: Nu.

– Erau lucruri pe care simțeai că nu le poți discuta decât cu tatăl tău? Și nu cu mama, sau nu cu sora?

– R: Nu știu.

– Ai simțit vreodată că nu poți să îi spui ceva la telefon și că trebuie să îi spui față în față?

– R: Nu.

– Te întreba ce ai făcut la școală?

– R: Nu. Te presa cineva să iei note mari? De fapt voi nu aveți note, nu? calificative…

– R: Da.

– Și contează ce calificative ai, pentru părinți?

– R: Da.

– Da? Te-au certat vreodată că nu ai luat notă mare?

– R: Mare?

– Da.

– R: Nu.

– Îți place la școală?

– R: Da.

– Te-a certat vreodată tatăl tău, când vorbeați la telefon?

– R: Nu.

– Dar față-în-față, te-a certat?

– R: (Dă din cap în semn că da.)

– Da? De ce? Poți să îmi spui?

– R: Când eram mai mic.

– Dar ce ai făcut?

– R: M-am ascuns de el. (Râdem amîndoi.)

– De ce te-ai ascuns de el?

– R: Așa… spontan…

– Câți ani aveai?

– R: Trei-patru ani.

– Și unde te-ai ascuns?

– R: (Râde.) În dulap.

– Ai stat mult timp ascuns?

– R: Nu știu.

– Dacă te-a certat, l-ai speriat un pic? „Unde e copilul?” Te-ai pierdut vreodată de ei? Mergând pe stradă?

– R: Da.

– Da?

– R: Mergeam cu mami și am luat-o în stânga, am luat-o pe altă… alt drum. Și credeam că vine în spatele meu. Și după aia, ne-am găsit.

 

5. Cum a evoluat relația cu Tata (etape importante/momente semnificative)

– Ai fost vreodată la el?

– R: Unde?

– Unde a lucrat.

– R: Nu.

– Și nu erai curios?

– R: Ba da.

– Și ai zis că vrei să te duci?

– R:  Da.

– Și ce ți-a zis?

– R: Că nu se poate.

– De ce? Ți-a explicat de ce?

– R: Nu.

– Nu? Eu îi toc pe oameni la cap. Dacă mama zice nu, eu întreb: „dar de ce?” Nu zic că trebuie să te iei după mine… Știai unde stă?  Unde locuiește acolo?

– R: Nu.

– L-ai rugat să îți descrie unde stă?

– R: Mi-a zis că stă doar cu colegii lui.

– Ți-a zis ce se vede pe geam? Dacă are un parc în apropiere?

– R: Nu.

– Ți-a povestit despre ce e pe acolo?

– R: Nu.

– Știai unde sunt pe hartă acele locuri?

– R: Nu.

– Ai să înveți, la geografie… Mama ta îți povestea? Despre ce face tatăl tău?

– R: Nu prea.

– O întrebai?

– R: (Râde și face semn din cap, că nu.)

– Nu? Ok. Existau lucruri pe care încercai să i le ascunzi tatălui tău?

– R: Nu.

– Dacă se întâmpla să fii trist, îi dădeai telefon?

– R: Daa.

– Da? Pentru ce îl sunai de obicei? Cu ce scop? Se întâmpla să ai ceva special să îi comunici?

– R: Nu prea.

– Dacă te supăra un coleg, simțeai nevoia să îi spui tatălui tău?

– R: Nu.

– Folosești WhatsApp?

– R: Nu.

– Instagram?

– R: Nu.

– Colegii tăi?

– R: Da.

– Da? Și tu de ce nu le instalezi?

– R: Că nu prea stau pe Messenger, WhatsApp…

– Nu vrei tu, sau ai interdicție?

– R: Nu, nu vreau. Mai mult să ies pe afară. De la trei, până la opt, opt-jumate.

– Și stai numai în parc?

– R: A, nu… ne mai plimbăm…

– Cu bicicleta îți place să mergi?

– R: Da.

– Pe unde?

– R: La țară.

– În oraș nu mergi?

– R: Nu.

– Ți-e frică de mașini, nu?

– R: Nu am bicicleta aici, o am la țară.

– Mulțumesc mult.