1. Identificare

1. 1. Vârsta: 14 ani.

1. 2. Sex: M.

1. 3. Care părinte e plecat? Amândoi.

1. 4. Țara în care sunt plecați: în Spania.

1. 5. Au plecat împreună, sau separat? Au plecat împreună acum mulți ani, când eram eu foarte mic. Dar vin o dată pe an; în vacanță.

1. 6. Cu cine locuiești acum? Cu bunicii. Și cu fratele.

 

2. Cum era înainte de plecarea părintelui.

– Deci: ai paisprezece ani, părinții tăi au plecat de mult. Nu îți amintești când au plecat, bănuiesc că aveai un an-doi…

– R: Pe acolo.

– Cu cine ții legătura mai mult?

– R: Cu mama. Vorbim aproape în fiecare seară pe telefon.

– De ce cu mama și nu cu tata?

– R: E… e plecat la muncă. De multe ori.

– Cine te ajută, dacă e cazul, la lecții?

– R: Le fac singur. Prin generală mă mai ajuta bunica.

– R: Și mamaia, și tataia…

3. După plecare.

– Mama ce lucrează?

– R: Menajeră.

– De ce au fost părinții tăi nevoiți să plece?

– R: Nu știu.

– Cine are grijă de tine?

– R: Mamaia și tataia.

– Cum vă înțelegeți?

– R: Ne înțelegem bine.

– Mai sunt probleme? Mai te ceartă că nu te culci la timp, că dai muzica prea tare?

– R: Mai mult pentru că nu iau uniforma liceului.

– Nici mie nu-mi plăcea să o iau.

– R: Hm.

– Alte rude în oraș?

– R: Nașii mei. Stau în Buzău.

– Cum vă înțelegeți?

– R: Ne înțelegem bine. Tot așa… Vin des în vizită.

– În toți acești ani, ai avut probleme? Ai fost internat vreodată?

– R: Nu.

– Prietenii tăi, colegii tăi, au și ei părinți plecați din țară?

– R: Cei din generală știu că au avut, câțiva. Cei de acum, nu prea știu.

– De când ai început liceul?

– R: De pe șaptesprezece. Anul acesta.

– Hai să ne referim la cei din generală. Te simțeai mai apropiat de ei, aveați mai multe subiecte comune de discuție?

– R: Nu prea. Vorbeam ca orice alți prieteni.

– Cei de aici, din liceu, știu că părinții sunt plecați în străinătate?

– R: Da.

– Ți se pare că au o atitudine specială, că te invidiază, că te compătimesc?

– R: Nu.

– Știi cumva ce muncea mama ta aici, înainte să plece?

– R: Nu știu.

– Dar știi ce muncea tatăl tău aici, înainte să plece?

– R: Constructor.

– Și mama ta ce muncește acolo?

– R: Menajeră.

– Și tatăl tău?

– R: Tot constructor.

– Îți trimit cadouri?

– R: Da (Zâmbește.)

– Poți să îmi dai un exemplu?

– R:  Păi, acum… Crăciunul trecut mi-au trimis pentru… (Râde discret.) Moș Crăciun mi-a adus o tabletă, pe lângă o pungă de dulciuri.

– Îți plac dulciurile?

– R: Da. (Zâmbește.)

– Bani îți trimit? …special, ție?

– R: Special, mie, nu.

– Trimit bunicilor tăi, și ei îi administrează.

– R: Da.

– Este ceva ce îți dorești și speri să obții cu bani de la părinții tăi?

– R: (Șoptește) Nu știu dacă este ceva.

– Un telefon mai bun, haine mai bune, o bicicletă… dacă e…

– R: Astea le primesc pe merit. Dacă o să le primesc.

 

4. Mijloace de comunicare prin Internet.

* Tehnic.

– Ai internet acasă?

– R: Da.

– Pe tabletă?

– R: Pe telefon. Și pe calculator, dar s-a stricat.

– De când?

– R: De câteva luni.

– Și de ce nu îl repari?

– R: …

– Cine plătește abonamentul?

– R: Abonamentul de internet? Bunica.

– De când ai internet?

– R: De pe la șase ani, când am avut și primul calculator.

– A fost cumpărat cu o ocazie anume, de ziua ta, de Crăciun? Sau a fost cumpărat pur și simplu.

– R: Pur și simplu. Ca un cadou.

– Ai scris vreodată scrisori de mână?

– R: Nu. Doar lui Moș Crăciun. Când eram mai mic.

– Ai pus-o la poștă, i-ai dat-o bunicii, ai lăsat-o pe…

– R: Am lăsat-o pe hol. (Zâmbește… de fapt, un fel de pufăit, o expirație aparte…)

– Cu prietenii, colegii, folosești programe de comunicare prin internet?

– R: Da. Facebook, Messenger…

– Deci ai cont pe Facebook. Părinții tăi au?

– R: Da.

– Și mama și tata?

– R: Da. Și bunica.

– Deci, comunicați prin Facebook, da?

– R: Da.

– Cu părinții tăi comunici prin telefon, prin PC…

– R: Prin telefon.

– Ce aplicație folosiți?

– R: Messenger.

– Suni tu, sau sună dumnealor?

– R: Câteodată eu, câteodată ei…

– Dar cine sună mai des?

– R: Mama.

– Cum ai învățat să folosești internetul?

– R: Am învățat de unul singur. Mi-au mai arătat și mama și tata cum se folosește.Și așa, în ani, mi-am mai dat și eu seama.

– Ce altceva faci la computer, în afară de comunicarea cu prietenii, cu părinții?

– R: Mă joc.

– Te ajuți la școală, cu computerul, pentru lecții?

– R: Unde nu știu, da.

– Au fost situații în care ți-ai fi dorit să vorbești cu mama ta și nu s-a putut?

– R: Da.

– Poți să îmi povestești o astfel de situație?

– R: Nu.

– Prin email corespondezi cu mama ta?

– R: Nu.

*Conținut.

– Cât de des vorbești cu mama ta?

– R: Aproape în fiecare seară. Aproape.

– Dacă îți amintești, cumva, prima comunicare video cu mama ta? Cam când a fost?

– R: Nu-mi amintesc.

– Cine sună de obicei?

– R: Sună mama. De obicei.

– Ți-ai dori să vorbești și mai des?

– R: Da.

– Și de ce nu vorbiți mai des?

– R: Păi… și ea este la muncă, plecată. Ajunge seara, târziu.

– Despre ce vorbiți de obicei?

– R: Cum a fost la liceu, ce am mai făcut astăzi…

– Când ați vorbit ultima dată?

– R: Aseară.

– Și ce ați vorbit?

– R: Din astea, na. De fapt, m-a certat că de ce nu am luat uniforma. (Râdem amândoi.)

– (Arăt spre hainele pe care le poartă.) Asta este uniforma?

– R: Nu. (Râdem amîndoi, mai cu poftă.)

– Și de ce nu o iei?

– R: E urâtă. Nu e pe placul meu.

– Plus că este uniformă. Și te uniformizează. (Râde.) Te întreabă ce anume ai dori să îți aducă, sau să îți trimită?

– R: Nu.

– Uneori o rogi tu, să îți trimită, să îți aducă…?

– R: Nu.

– Când vorbești cu mama ta, sau cu tatăl tău, se întâmplă să mai fie și altcineva în cameră, sau, întotdeauna, vorbiți doar voi doi?

– R: Doar noi doi.

– Deci, dacă ești în casă, nu e și bunica ta în cameră, lângă tine?

– R: Ba da, asta da. Vorbim toți.

– Puneți pe speaker și vorbiți ca și cum ați fi toți împreună?

– R: Vorbim pe rând.

– Sunt lucruri pe care simți că nu le poți vorbi decât cu mama ta?

– R: Nu. (…ezitând.)

– Sunt lucruri pe care simți că nu le poți vorbi cu mama ta decât față în față?

– R: Nu cred. (…ezitând.)

– Îi arăți mamei tale ce ai făcut la școală?

– R: Da, îi trimit poze cu desenele făcute de mine.

– Și dumneaei le comentează?

– R: Da, îi plac de obicei.

– Discutați despre ele sau doar îi plac?

– R: Îi plac. (Iar expiră ca și cum își reține un zâmbet.)

– Deci spui că te mai ceartă mama ta din când în când, așa, la telefon. În afară de povestea cu uniforma au mai fost și alte cauze?

– R: Nu… Din acestea mai importante, nu.

– Mama ta a ținut legătura cu profesorii tăi de la generală?

– R: Vorbea doar când venea prin țară. Altfel, nu.

 

5. Cum a evoluat relația cu Mama – și cu Tata – (etape importante/momente semnificative)

– Cât de des vine mama ta în țară?

– R: O dată pe an, vara. Stă vreo două-trei săptămâni.

– Ultima dată a fost în vara asta…

– R: Da.

– Îți aduci aminte, cam ce ați făcut?

– R: Am fost la mare; la Costinești.

– A fost și tatăl tău?

– R: Da, a fost și tati.

– Ați fost la mare. Și pe urmă?

– R: Am stat pe acasă, prin…

– V-ați întâlnit cu celelalte rude?

– R: Da. Au venit și ei, am mers și noi la ei.

– Ați ieșit doar voi în oraș?

– R: Și în grup, și doar noi…

– Ați stat mai mult de vorbă seara, în liniște?

– R: Până pe la două.

– Și nu te trimiteau la culcare, nu?

– R: Nu.

– Le făcea plăcere să stați cu toții. Despre ce vorbeați?

– R: Nu știu. Nu mai… Despre orice. Despre orice vorbește orice copil cu părinții.

– Ce studiezi?

– R: Arhitectura.

– Se bucură?

– R: Da.

– Te încurajează?

– R: Da.

– Vorbiți despre asta?

– R: Când e de vorbit, după vreo probă, ceva…

– Ai fost vreodată la ei?

– R: În Spania? Nu.

– Știi unde stau?

– R: Am văzut pe Google Street View.

– Și unde anume stau?

– R: Pe lângă Madrid.

– Poți să îmi descrii locul?

– R: Este o casă cu etaj. Nu foarte mare.

– Dumnealor stau la parter sau la etaj?

– R: Jumătate la parter, jumătate la etaj.

– Și încă o dată, ce muncește tatăl tău?

– R: Constructor.

– Și mama ta?

– R: Menajeră.

– Îți povestesc dumnealor ce muncesc?

– R: Nu.

– Și știi despre ce muncesc de la bunicii tăi?

– R: Da.

– Ți-ar plăcea să mergi acolo?

– R: Da.

– Definitiv, sau doar în vacanță?

– R: În vacanță.

– De ce nu definitiv?

– R: Pentru că spaniola e grea, și pentru că… e… diferit.

– Ai fost vreodată plecat din țară?

– R: Nu.

– Au plecat definitiv? Au de gând să se întoarcă de tot în țară, nu doar în vacanță?

– R: Au mai avut de gând să se întoarcă, dar s-au întors în Spania. Se câștigă mai bine acolo.

– Există perspectiva de a se întoarce definitiv?

– R: Nu știu.

– Simți că există avantaje ale faptului că părinții sunt plecați?

– R: Mai mult dezavantaje.

– Care ar fi acelea?

– R: Nu am cu cine sta, de cele mai multe ori, pentru că mamaia și tataia sunt… nu au acea gândire, mai tânără. Au rămas…

– Dar avantaje? Haine, telefon…

– R: Haine, telefon, le primeam oricum.

– Jucării mai speciale?

– R: …

– În acești treisprezece ani nu ai simțit beneficii?

– R: Da. Financiare în mare parte.

– Bunicii tăi, spuneai, au o gândire așa, mai…

– R: Învechită.

– Poți să îmi spui o diferență, între cum gândesc părinții tăi și cum gândesc bunicii tăi?

– R: Bunicii mei gândesc că la școală uniforma (râde) este cum era la ei, acolo: obligatorie, și dacă nu o luai… dar nu este chiar așa. Și părinții mei au înțeles asta.

– Bunica, bunicul, câți ani au?

– R: Bunicul în jur de șaizeci, bunica în jur de cincizeci și șase.

– Și părinții?

– R: Nu știu sigur. În jur de patruzeci, amândoi.

– Îți mulțumesc.