1. Identificare

1.1 Vârsta… 19 ani

1.2 Sex…F

1.3 Care părinte a fost plecat? …Tata

1.4 De când a plecat?…11ani…

1.5 Cu cine locuiești acum?…Cu toată familia.

1.6 Cu cine ai locuit cât a fost tatăl tău plecat?…Cu mama și cu fratele meu. De fapt, când a plecat în Spania nu era născut. El a plecat în toamnă, fratele meu s-a născut primăvara. (Zâmbește.)

 

2. Cum era înainte de plecarea părintelui?

– Când a plecat tata în străinătate?

– R: A fost o ruptură. 2006

– Înainte de asta îl vedeai în fiecare zi?

– R: Da.

– Ce îți plăcea să faci împreună cu el? Până la 8 ani… Cât de des se întâmpla asta?

– R: Chiar dacă aveam o vârstă fragedă, nouă ne plăcea foarte mult să discutăm. Mereu am discutat de la egal la egal. Niciodată nu s-a pus problema că eu sunt copilul, el e adultul. …la modul cât mai profund, de două ori pe săptămână. Aveam timpul nostru. Aveam program.

– Cine te ajuta la lecții? Cine te ducea la școală/grădiniță? Cine vorbea cu învățătoarea/dirigintele?

– R: De fiecare dată când aveam nelămuriri, era prima persoană pe care o întrebam. Pentru că semănăm foarte tare. Nu numai fizic ci și… eram foarte-foarte apropiați. Mă ducea la grădiniță. Eram un copil care mergea numai în brațe. Mă duceau și mama și tata, amândoi, dar fiecare cum avea programul zilnic. Și mama mă ducea în brațe. La insistențele mele. Mama discuta mai mult cu învățătoarea, educatoarea…

 

3. După plecare.

– Povestește-mi prima zi de după plecarea tatălui.

– R: Cu siguranță era toamnă. A fost ceva nou. Noi nu am fost despărțiți, între ghilimele, până atunci. Și… m-am uitat la poze. La pozele cu noi, cu toată familia; îmi amintesc că atunci când a venit odată i-am dat pachețel, pachețel cu poze de familie, ca să nu uite. Și căutam o prezență masculină. Unchiul și bunicul. Ei locuiau la țară.

– Ai înțeles de ce a trebuit să plece? Ce ai simțit despre asta?

-R: Mi s-a explicat dinainte că va pleca dar vom fi distanțați doar fizic, nu și sufletește, că vom menține aceeași relație, în limita mijloacelor disponibile. Unul dintre motivele pentru care a plecat a fost să cunoască. E pasionat. A fost șansa lui de a se dezvolta, dar și șansa noastră, de ne dezvolta, sigur, din alt punct de vedere. Financiar. Dorința de a cunoaște mi-a fost transmisă. Înainte să plece îmi cumpăra tot felul de atlase. Cu toate locurile, pline de imagini. Îmi făcuse o colecție. A fost pasiunea lui dar a vrut să mi-o împărtășească și mie.

– Cine avea grijă de tine? Cum te înțelegeai cu cei care aveau grijă de tine?

– R: Mama. La țară, bunicul, unchiul. Foarte bine. Am petrecut foarte mult timp la țară, toate verile… toate vacanțale și am comunicat foarte bine de la început cu unchiul și bunicul.

– Aveți și alte rude în oraș? Cum vă înțelegeți cu ele?

– R: Cele mai apropiate sunt cele de la țară. Avem și în Buzău, dar… eu mă înțeleg bine cu toate dar normal că cei care sunt mai apropiați… bunicul, bunica, unchiul, mătușa… am fost un copil privilegiat.

– Cât a lipsit tatăl tău a trebuit să mergi la doctor? Să te internezi?

– R: Nu am avut probleme de sănătate. Slavă Domnului.

– Prietenii tăi, colegii tăi, au – au avut – părinți plecați din țară?

– R: În general, nu.

– Prietenii tăi, colegii tăi, știau că tata e plecat în străinătate? Ce spuneau despre asta?

– R: Mă întrebau când se întoarce, dacă ți-e dor, dacă îl aștepți? Cum e să aveți o relație la distanță? Erau curioși.

– Părea că te compătimesc?

– R: Nu sunt genul de om care să se vaite. (Râde)

– Ce lucra tatăl tău aici? Ce lucra acolo? Te ajuta cu bani? Trimitea cadouri?

– R: Înainte să plece, electrician. Acolo, agent de turism. În mod personal, îmi dădea bani când venea acasă, dar nu am fost un copil legat de partea materială. Îmi erau îndeplinite toate nevoile, fără să fiu nevoită să cer. Cadouri, da. Mai ales la început. O păpușă cam de înălțimea mea de acum. O mai am. E blondă.

– De când a plecat tata ai simțit că ai mai multe jucării? Haine mai multe, mai frumoase?

– R: Doar păpușile, la dimensiuni cât mai mari.

– Era ceva ce îți doreai și sperai să obții cu bani de la tata? Telefon, haine…

– R: Nu pot să spun că mi-am dorit ceva anume. Înainte de fiecare an de școală îmi spunea că dacă am cele mai bune rezultate îmi cumpără, nu știu, bicicletă. Și poate nu chiar la sfârșitul fiecărui an școlar, dar în anii aceștia am primit trei biciclete.

 

4. Mijloace de comunicare prin Internet.

* Tehnic

– Aveai acces la internet acasă? În ce fel? Cine plătea abonamentul?

– R: Doar de vreo cinci ani am. Un desktop. Acum am și telefon… Abonamentul îl plătea mama.

– I-ai scris scrisori? Ai scris vreodată scrisori?

– R: Să le trimitem, nu. Dar eu, dorind să ies în evidență, până să plece îi scriam câte ceva, pur și simplu ce simțeam în momentul respectiv și atașam pozele, care erau nelipsite. Noi avem o pasiune și pentru fotografii. El în tinerețe chiar s-a ocupat, cum era pe atunci, cu developatul. Scriam și după ce a plecat, dar nu am trimis niciodată.

– Cu prietenii, colegii, folosești programe de comunicare prin internet?

– R: Da.

– Ai cont pe Facebook? Dumnealui are?

– R: Da, eu am. Tata a avut, dar nu l-a folosit.

– Cum preferai să comunici cu tata? La telefon? Prin calculator?

– R: Telefonic.

– De obicei, suna tata? Sunai tu de aici?

– R: Fiecare când simțeam.

– Cum ai învățat să folosești computerul/internetul? Când?

– R: Computer aveam dinainte să plece tata. Nu aveam internet. Nu am fost pasionată de…

– Ce altceva faci la computer?

– R: Lucrurile de bază. Lucrări, scriu…

– Ce aplicații foloseai ca să comunici cu tata?

-R: Noi vorbeam doar telefonic. Cu prietenii, WhatsApp.

– Au fost situații în care ai fi vrut să vorbești cu tata și nu ai putut?

– R: Da, dar asta însemna doar o amânare. Poate avea ceva de făcut și… dădea un cancel sau răspundea și spunea revin. Dacă era urgent și nu se putea vorbi cu tata, mama cu siguranță era acolo să se ocupe. Am trecut și eu prin adolescență. Și în perioada aceea, parcă nimic nu îți face plăcere. Facem o furtună într-un pahar de apă. Pentru mine era dramatic orice lucru simplu. Așa că… lucrurile acestea nu se discută. Nimic care să-mi dea lumea peste cap la modul serios.

* Conținut.

– Cât de des vorbeați? La ce interval?

– R: De câte ori simțeam nevoia.

– Îți amintești prima comunicare audio pe care ai avut-o cu tata? Ce ai simțit?

– R: L-am sunat după ce a ajuns. Și ce puteam să îi spun eu la opt ani? „Tati, mi-e dor de tine, tati, vezi poate găsești o păpușă, tati să vii acasă…” Și tata răspundea „da, tati, stai să mă acomodez și eu că imediat caut.” Lucruri simple, copilărești. După această primă discuție am simțit că lucrurile au rămas la fel, că într-adevăr, e distanță, dar doar în plan fizic.

– Îți doreai să vorbești mai des?

– R: Daaa. Atunci voiam să fiu eu în centrul atenției, să nu mai vorbească nimeni. Eu, atât.

– Și de ce nu vorbeai mai des?

– R: (Râde) O făceam…

– Despre ce vorbeai de obicei cu tata? De exemplu, ultima dată, despre ce ați vorbit?

– R: De școală, de ce mai învățam eu, ce cărți mai citeam… Ultima dată… El mi-a spus că o să se întoarcă, și că a fost o experiență, cei zece-unsprezece ani cât a fost plecat au fost o experiență frumoasă dar, toate au un sfârșit. Și că ne vom acomoda iar… dar nu s-a pus problema… lucrurile au venit de la sine.

 – Te întreba ce îți doreai să îți aducă? Îl rugai tu să îți aducă sau să îți trimită ceva anume?

– R: Când m-am mai mărit nu a fost vorba de asta… Nu îmi aducea și pentru că gusturile mele erau diferite față de momentul în care plecase. Așa că eram răsplătită cu bani. Când eram copil îl rugam să îmi aducă păpuși. Cât mai multe și cât mai mari. Și cât mai blonde. (Râde.)

– Mai era cineva prezent în cameră când vorbeai cu tata? Mama ta, de exemplu?

– R: Uneori, da. Dar când voiam să discut ceva personal, îmi plăcea să discutăm doar noi doi. Personal, când… schimbări din viața mea, am luat zece la matematică, și am vrut să fie primul care… în liceul în care am învățat notele mari se obțineau foarte greu. La „Hasdeu”. Și voiam să fie mândru. Întotdeauna am vrut să fie mândru.

– Într. Supl. Erau lucruri pe care simțeai că nu le puteai discuta cu dumnealui?

– R: Lucruri de parte femeiască, de exemplu, pe care le discutam cu mama.

– Ai simțit vreodată că sunt lucruri pe care nu le poți spune prin telefon, ci doar față în față?

– R: La început. După aceea, m-am obișnuit cu ideea că nu batem din palme și apare tata. Un copil își exprimă dragostea personal. Îi spui la telefon că ți-e dor de el, că îl iubești, dar ai nevoie și de un contact fizic. Îmbrățișarea.

– S-a întâmplat vreodată să te certe, la telefon?

– R: Nu. Nu s-a numit ceartă. Poate doar „puteai să faci altfel lucrurile… ar fi fost bine…”; un sfat, nu ceartă.

 

5. Cum a evoluat relația cu Tata (etape importante/momente semnificative).

– Cât de des venea tata în țară?

– R: La început… cam la două luni. În ultimii ani venea de două-trei ori pe an.

– Ce ați făcut primele două-trei zile după ce s-a întors?

– R: Am reluat discuțiile noastre. Mi-a spus că vrea să schimbe locul de muncă și eram mândră că vrea o schimbare. Că vrea să evolueze. Am discutat. Fiind amândoi la fel de vorbăreți… Întâmplarea a făcut ca, în momentul în care ieșeam pe ușă… Eu mă duceam să îmi iau comanda de cărți. Eu am deschis ușa așteptând curierul. Mi-a picat fața. Mi-a făcut o surpriză… Așteptam comanda de la „Libris” și… „Unde-i curierul? Unde-s cărțile? E tata!”… I-am spus asta în momentul acela și ce să facem? Am așteptat împreună curierul. Și am discutat despre cărțile pe care le comandasem, despre noul domeniu care m-a atras, psihologia. Eu citesc în paralel și cărți psihologice și cărți religioase, și am găsit un numitor comun. Foarte multe lucruri sunt abordate în moduri asemănătoare.

– Ai fost vreodată la tata?

– R: Nu. Am fost curioasă, dar trebuia să fie și posibilitatea. Materială. El stătea cu colegii de serviciu…

– Ce știi despre unde stătea? Din câte ți-a spus, ai putea să descrii locuința?
– R: Nu, locuința se schimba des.

– Știai ce anume muncește?

– R: Da.

– Îți povestea dumnealui?

– R: Îmi povestea… Îmi spunea de modul în care reușea să aplaneze situațiile de criză. Ce spunea oamenilor, cum comunica. Comunicarea e o componentă esențială a existenței.

– Ți-ar fi plăcut să mergi acolo?

– R: Îmi place să călătoresc. Am fost în Ungaria, în Cehia, în Austria. Mi-a plăcut cel mai mult în Viena.

– Ți-a trecut vreodată prin minte să te muți definitiv unde muncea tatăl tău?

– R: Unde muncea tata nu, dar (râde) după ce am venit din excursie, și am văzut că totul e diferit, că e altceva, în momentul acela am zis că da, dar, după ceva timp m-am gândit mai bine în sensul că nouă ne este plătită școala, și cred că merită și românii noștri să se bucure ce ceea ce putem oferi: să îmbunătățim și sistemul nostru nu numai pe cel din străinătate. Dacă ai voință, ambiție și muncești, totul se poate.

– Au existat avantaje ale faptului că tata era plecat? Dacă da, care erau?

– R: Mie mi s-au făcut toate poftele. Toate. Și înainte, și după. Poate ei au simțit diferența. Poate ei au putut să obțină ceva ce nu au putut până atunci.

– Cât timp a fost plecat, au fost vreodată tentată să îi ascunzi ceva?

– R: Chiar dacă era plecat, o minciună se află imediat.

– Deci nu îi ascundeai nimic.

– R: Nu avea rost.

– Care crezi că au fost părțile negative ale faptului că a fost plecat? Mai întâi pentru tine și, pe urmă, eventual, pentru rude, pentru dumnealui…

– R: Eu sunt o persoană foarte afectuoasă. În multe momente din viața mea, ca să mă faci fericită, mă îmbrățișai, îmi acordai timp. Lucrurile astea, fiind la distanță, nu s-au mai întâmplat fix în momentul în care voiam eu. Au avut loc, dar la un anume interval. Aici am simțit o diferență. Dar am înțeles-o. Pentru mama… ea a preluat conducerea, asta însemnând facturi, discuții cu copiii, cumpărat absolut tot ce era nevoie, toate treburile casei, care se împărțeau, au rămas pe umerii dumneaei. S-a obișnuit. Noi eram împreună. Noi ne bucuram de prezența celuilalt. De prezența mamei, a rudelor… Tata era singur. Asta era situația.

– Îți aduci aminte de o sărbătoare petrecută fără dumnealui?

– R: Da, îmi aduc aminte de un Crăciun, eram în clasa a patra. Crăciunul acela l-am petrecut la bunici, cu mama, cu restul familiei. Și… nu aveam brad. Așa că am mers imediat să luăm tot ce aveam nevoie. Brad, decorațiuni… Am împodobit acel brad cu atâta dragoste, pentru că simțeam nevoia unei atmosfere  de genul ăsta. Și bunicii stăteau, priveau, și am simțit că la noi e o legătură strânsă, cu fiecare membru la familiei.