1. Identificare.

1.1. Vârsta: 12

1. 2. Sex: F

1. 3. Care părinte a fost plecat?

-Tata.

1. 4. Țara în care a fost plecat părintele: Spania. Cât a stat?

– Cred că vreo trei ani… A stat… Cinci. M-am născut când era el aici și a plecat când aveam vreo trei ani.

1. 5. Cu cine locuiești acum?

– Cu mama, tata și fratele meu.

 

2. Cum era înainte de plecarea părintelui.

– Îți amintești, cum era înainte să plece?

– R: Era frumos, eram cu toții împreună și, da, era frumos.

– Îl vedeai în fiecare zi?

– R: Când nu era plecat îl vedeam în fiecare zi, când era plecat îl vedeam mai rar.

– Ce îți plăcea să faci cel mai mult cu tatăl tău?

– R: Îmi plăcea să mă joc v-ați ascunselea. Ne jucam prin casă. Îl puneam să numere și mă ascundeam de fiecare dată în sufragerie fix lângă ușă, și când apărea, săream: „Buuu, te-am speriat!” (Râde.) Stăteam la casă.

– Erai la grădiniță?

– R: La grădiniță. Îi arătam ce desene făceam, îi spuneam ce făceam la grădiniță, dar la școală mama era cu temele.

– Cine te ducea la școală? la grădiniță?

– R: Mama mă ducea. Și bunica mea. Bunica din partea mamei.

– Te înțelegi bine cu ea?

– R: M-am înțeles. Că nu mai e.

 

3. După plecare.

– Îți amintești prima zi după ce a plecat tatăl tău?

– R: Nu îmi amintesc, eram prea mică dar știu că eram prea mică și nu știam să scriu și o rugam pe mama să scrie și îi ziceam ce voiam să scrie.

– Cum îi scria? Scrisori sau pe computer?

– R: Scrisori. Scrisori de mână. Și mergeam la poștă și le trimiteam.

– Aveai trei ani atunci, nu mai știi cum a fost.

– R: A fost greu cred pentru că întrebam mereu unde e tata. Un copil are nevoie de tatăl lui. Mă întrebam unde e și cred că până la urmă au trebuit să îmi spună. Cred că nu mi-au spus imediat, că ar fi fost șocant. La un moment dat mi-au spus, pentru că știam, aveam voie pe calculator, îl vedeam la plajă.

– Cam cât de des?

– R: Cred că o dată la o zi – două. Nu cred că mereu, că mai era și la serviciu.

– Tu ai rămas cu mama ta.

– R: Da. Și cu bunica.

– Și cum te înțelegeai cu ele?

– R: Era bine. Numai că lipsea tata. Atât.

– Și ai și alte rude? Cu ele cum te înțelegi?

– R: Bine. Sunt rudele mele. Mă înțeleg bine.

– Mai ai rude care au plecat în străinătate?

– R: Am, pe mătușa mea, unchiul meu și verișorii mei care sunt în Canada. Dar vorbim cu ei, în fiecare zi. O dată pe zi. Seara. Pentru că la ei seara înseamnă dimineața.

– Și sunt din partea mamei?

– R: Da, din partea mamei. Cei din partea tatălui sunt aici, în Buzău. Îi vedem. Aproape în fiecare zi.

– Cât a lipsit tatăl tău a trebuit să mergi vreodată la doctor, sau să te internezi?

– R: Nu. Cred că am fost doar răcită pentru că era iarnă.

– Prietenii tăi sau colegii tăi de școală au și ei părinți plecați în afară?

– R: N-au părinți plecați în afară, dar am o colegă fără tată.

– Știi ce făcea tatăl tău aici, înainte să plece?

– R: Mi se pare că lucra la o uzină de pe aici.

– Știi ce făcea în Spania?

– R: L-am întrebat, dar a zis „îm, de toate.” (Ridică din umeri, încercând să redea felul neglijent în care răspundea tatăl ei.) Așa a zis.

– Îți trimitea cadouri?

– R: Da. Îmi trimitea niște cutii așa de mari, pline cu haine, ori jucării, ori dulciuri, sau tigăi pentru mama.

– Și cât de des vă trimitea pachete?

– R: Cred că o dată pe lună. O cutie mare. Când o vedeam „ce mare e!” – era mai mare decât mine. Și tot scoteam și nu se terminau. Cel mai mult din ce primeam îmi plăceau dulciurile. Jucăriile. Și hăinuțele: erau frumoase.

– Și erau mai speciale decât ce găseai aici, sau?

-R: Mi se păreau tot haine. Nu aveau nu știu ce. Haine. Jucăriile mi se păreau foarte frumoase, pentru că erau altfel decât la noi, erau foarte frumoase. Am una acasă, era și la televizor, și aici, și acolo, niște păpuși care se puneau pe mână. Și mi-a trimis un maimuțoi care în acel desen (animat, n.m.) mânca prăjituri.

– Și ce desen animat era acela?

– R: „Strada…” nu mai știu cum. Erau multe animăluțe, erau și copii, și costume, oameni îmbrăcați în costume. Mă uitam în fiecare dimineață, înainte să plec la grădiniță. Era pe Minimax.

– Cât timp a fost el plecat ți s-a părut că ai mai multe jucării decât după ce s-a întors? Ai simțit vreo diferență?

– R: Nu mi s-a părut nimic diferit, doar că era tata plecat… Bunica mea era mereu cu mine, nu mă lăsa singură, când mama era la serviciu dormea cu mine, ea mă ducea în mare parte la grădiniță… da… cred că am avut mai multe jucării, pentru că îmi tot trimitea, și erau așa frumoase (face un gest cu mâinile – arată că erau mari) și le țineam mereu lângă mine. Cred că aveam mai multe jucării.

– Și era ceva anume ce sperai tu să obții cu banii de la… îi strângeai la pușculiță?

– R: Aveam pușculiță. Dar îi strângeam așa, să am banii mei.

 

4. Mijloace de comunicare prin internet.

*Tehnic

– Aveați acces la internet?

– R: Da. De când mă știu. Aveam pe calculator. Și mama avea și la telefon, la tabletă.

– Și pe ce vorbeați mai mult?

– R: Pe calculator. Aveam aplicații și îmi trimitea poze în care avea diferite fețe. Și puteam eu să le înrămez și le trimiteam înapoi în pachete.

– Și ce îi mai trimiteai în pachete?

– R: Țin minte că i-am trimis o acadea dintr-un brad, în pachete trimiteam bomboane, unele știu că îi plăceau, cele care îmi plac și mie, dar știu că acadeaua aceea mi-a trimis-o înapoi.

– De ce crezi că ți-a trimis-o înapoi?

– R Cred că nu avea brad.

– Deci, de sărbători nu venea acasă?

– R: Nu. Tot acolo stătea, dar vorbeam, și-mi trimitea jucării și toate cele.

– Alte pachete trimitea? De exemplu mâncare…

– R: Primeam mai mult dulciuri. Mâncare… se strica pe drum…

– Nici voi nu-i trimiteați?

– R: Nu. Nu-i trimiteam noi, că avea acolo. Mama îi trimitea doar haine. Hainele lui.

– Tu, în perioada aceea, vorbeai cu altcineva? Aveai și eu acces la internet în mod frecvent?

– R: Mai vorbeam cu mătușa mea, care și atunci era în Canada.

– Tu foloseai internetul să vorbești cu colegii?

– R: Nu, eram mică. Aveam șase ani.

– Dar calculatorul îl foloseai la alte lucruri?

– R: Mă jucam. Să îmbrac …(nu am înțeles, n. m.) să îl machiez…

– Și astea erau jocuri online?

– R: Da, o puneam pe mama să scrie și alegeam eu ce jocuri voiam și mă jucam.

– Pe Facebook presupun că nu ești. De la treisprezece ani ai voie.

– R: Nu îmi place.

– Cum preferați să comunicați atunci când era plecat, la telefon, sau prin videochat?

– R: Îmi plăcea la calculator pentru că îl și vedeam.

– Cum ai învățat tu să folosești calculatorul, internetul…

– R: Nu am învățat eu, îmi arăta mama. Mama apăsa și…

– Tu îl sunai, voi îl sunați, sau…

– R: Îl sunam și noi, ne suna și el… O dată la o zi – două. Când nu era la serviciu, când avea timp liber.

– Pe ce vorbeați? Pe Skype, pe Hangouts…

– R: Era Yahoo, ceva de genul… Yahoo Messenger. Așa vorbeam și cu mătușa mea. Scriam, ne vedeam cu ea. Nu se mai folosește. Se folosea mult.

– Au fost situații în care ai fi vrut să vorbești cu el dar nu ai reușit să dai de el, sau era prea ocupat?

– R: Când eram mică voiam să vorbesc cu tata în fiecare zi. Dar el era la serviciu, și nu prea avea timp. Dimineața, seara, la prânz, când mânca…

– Vorbeați la telefon?

– R: La telefon presupun că vorbeam când era la serviciu, așa, cinci minute, puțin. Mai mult la calculator.

* Conținut

– Cine obișnuia să inițieze convorbirea?

– R: Mai mult eu, că mi-era dor.

– Și aveați ore prestabilite?

– R: Nu. Sunam când aveam chef, voiam să vorbesc cu el, el voia să vorbească cu mine și cu mama. Știam că de obicei pe seară sau pe dimineață.

– Și cam cât dura o convorbire?

– R: Vorbeam cred jumătate de oră, spuneam ce am făcut la grădiniță, îi arătam desene, el îmi spunea ce a mai făcut, mai vorbea cu mama, îmi spunea că o să îmi trimită multe cadouri pentru mine, pentru mama… Da, jumătate de oră…

– Îți prima convorbire video cu el?

– R: Nu-mi amintesc prima convorbire, dar știu că mi-era dor de el, și mama putea să vorbească cu el și pe telefon. Îi punea filmulețe în care eram eu, ori cântam, ori dansam, ori desenam.

– Și el vă trimitea poze cu fețe.

-R: Da. Sau eu făceam poze și el le înrăma și le trimitea. Le înrăma acolo. Avea… pe calculator. Erau diferite lucruri.

– A, nu le înrăma fizic.

– R: Nu, pe calculator. Era o aplicație. Puteai să îți pui fața într-o inimioară, (desenează inimioara în aer, cu palmele) sau să plouă cu baloane, sau cu bomboane… Și deschideam gura, și mă duceam după bomboane.

– Și cum se numește aplicația aceea?

– R: Chiar nu știu, era ceva de la calculator, așa am primit-o. Nu am pus-o eu.

– Vorbeai numai cu mama lângă tine, sau sunai și tu singură?

– R: Vorbeam numai cu mama, eu nu știam să apelez.

– Ți-ai fi dorit să vorbiți mai des?

– R: Normal că da. Așa cum vorbesc acum, în fiecare zi, de nu știu câte ori. Dar era ocupat.

– Despre ce vorbeai tu de obicei?

– R: Ce făceam la grădiniță, dacă mi-a trecut răceala, ce pastiluțe îmi dădea mama, propolis, ce am mai făcut prin casă. Și îi arătam desenele. Desenam ceva în care eram eu, mama și de obicei puneam un cățel fiindcă îmi doream foarte mult un cățel. Pomișori, floricele, nori, soare…

– Vorbeați tu cu mama ta cu el, sau era și altcineva în cameră, bunica, sau…

– R: Nu, vorbeam doar eu și mama, bunica… poate mai venea și ea să îl salute, „bună-bună”.

– Simțeai că sunt lucruri pe care nu le puteai discuta decât cu tata?

– R: Nu cred, pentru că eram mică și mamei și lui.

– Simțeai că anumite lucruri puteau fi spuse doar față în față? Adică nu i le puteai spune prin internet?

– R: Da Multe lucruri ar putea fi spuse doar față în față. „Te iubesc, tati” – prin calculator nu ai cum să îl îmbrățișezi ( face gestul). Nu îmbrățișezi calculatorul, se strică. Eram mică.

– Aveați activități comune prin internet? Vă jucați jocuri online?

– R: Nu știam. Nici acum nu știu. Mai mult vorbeam.

– Și vă făceați poze… Asta ar fi fost o activitate. Dar… când voia să îți cumpere ceva de acolo, îți arăta dinainte?

– R: Nu, zicea că e o surpriză. Dar știa cât port la haine, știa ce jucării îmi plac, ce dulciuri îmi plac.

– Se întâmpla să te certe vreodată când vorbeați?

– R: Nu. Eram cuminte. Mă jucam singură.

– Te întreba dacă ai nevoie de ceva?

– R: Nu, nu mă întreba. Pentru că dacă m-ar fi întrebat i-aș fi spus că vreau de toate. Mai mult o întreba pe mama, dacă mai am nevoie de ceva cu mânecă scurtă, sau cu mânecă lungă, dacă s-au terminat bomboanele? (Râde.)

– Ținea legătura în vreun fel cu educatoarea, sau…

– R: Mai mult mama.

 

5. Cum a evoluat relația cu tata (etape importante/momente semnificative)

– Tata venea în țară? Cât de des venea?

– R: Venea, stătea o lună – două, și apoi pleca iar. Cât avea concediu. Presupun că o dată – de două ori pe an. Nu mai știu exact dar știu că venea.

– Îți amintești una dintre vizitele lui, care ți s-a părut mai specială?

– R: Presupun că a fost când a venit odată cu multe jucării. Cred că aceea. Asta își dorește copilul. Multe jucării, dulciuri… Și, da… ar fi fost o bucurie. Dar țin minte că s-a dus odată mama la poștă, începeam clasa întâi și mi-a trimis o trusă, creioane, carioci, și știu că a trebuit să se ducă mama dimineața. S-a întors seara pentru că era nu știu ce fel de poștă mai specială. Prin poșta normală nu putea să trimită. Și rămăsesem cu bunica. Și tot mă uitam pe geam, „când vine, când vine mama”… și, la un moment dat, a venit. Mi-a adus trusa. A, avut-o până la un moment dat, când s-au terminat toate și a trebuit să o arunc. Dar am folosit-o.

– O dată, când a venit tatăl tău, ți-amintești o activitate comună?

– R: Ne jucam. Tot de-a v-ați ascunselea. Era perfect pentru mine.

– Alte jocuri comune?

– R: Nu îmi aduc aminte, dar… poate ne jucam și altceva, jocuri învățate la școală… mai ieșeam în curte și ne jucam cu mingea, presupun.

– Vacanțe comune? …când el venea?

– R: Nu cred că plecam undeva, pentru că el nu stătea prea mult.

– Ai fost vreodată la el, acolo?

– R: Nu.

– Și ai fi vrut să mergi?

– R: Să presupunem că da, că aș fi vrut să văd unde stă tata, cât de frumos era acolo, că tata zicea că e foarte frumos. A fost în Madrid.

– Ce știai despre locul în care stă?

– R: Știam că sunt oameni buni, că frumos. Știam câteva lucruri. Din câte spunea el.

– Ți-arăta cum stă? prin Skype?

– R: De fiecare dată vorbea doar dintr-un singur loc. Era o canapea, erau pereții albi, un televizor într-un colț, atât.

– Nu ai fost curioasă, cum arată spațiul?

– R: Nu eram curioasă să văd cum arată spațiul, eram mai curioasă să văd ce face tata.

– Ce știi despre ce făcea el acolo în timpul liber?

– R: Presupun că se mai plimba, se mai uita pentru hăinuțe sau pentru jucării… sau mai vorbea cu mine; și cu mama.

– Și tu știai că o să se întoarcă?

R: Știam că se va întoarce. Presupun că o tot întrebam pe mama, și mama zicea că sigur se va întoarce, va mai pleca, la un moment dat va rămâne aici.

– Vedeai vreun avantaj în faptul că era plecat?

– R: Cred că eram mică și mă bucuram de dulciuri și de jucării. Atât. Acum, dacă mă gândesc, nu era un avantaj.

– Dezavantaje, în afară de faptul că…

– R: Că nu îl vedeam chiar în fiecare zi, când mi-era dor de el, voiam să îl îmbrățișez, să mă joc cu el.

– Nu ai încercat să te joci prin Skype?

– R: Nu, nu știam.

– Îi ascundeai ceva, dacă te-a certat mama, sau…

– R: Dar nu mă certa mama. Eram cuminte.

– Prin chat comunicați?

– R: Nu știam să scriu. Mai vorbea mama cu el, trimitea mesaje… O puneam și eu să scrie ceva, presupun. Dar știu că la yahoo puteai să și vorbești să și scrii. Mama scria.

– Anumite lucruri, mai grave, le scria sau le vorbea.

– R: Mai mult le spunea, spunea că am răcit, că nu mai sunt răcită, că m-am julit la genunchi, că mi-a trecut…

– Când a plecat tata prima oară, n-ai întrebat de ce pleacă?

– R: Ba cred că am întrebat. Eram mică, și voiam să stea tata mereu. Sigur am întrebat.

– Și ți-au explicat de ce pleacă?

– R: Mama normal că mi-a explicat, mama îmi explică totul. Zicea că trebuie să muncească, că trimite bani.

– Ce muncea el acolo?

– R: De toate.

– Nu vă povestea ce făcea el acolo?

– R: Cred că îi povestea doar mamei. Vorbea și doar cu mama. Lucruri mai de oameni mari.

– Îți amintești de vrun moment în care ar fi fost bine să fie tata aici?

– R: Nu. Mama ținea și locul tatei și locul ei. A fost liniștit, așa…