1. Identificare.

1. 1. Vârsta: Șaisprezece ani.

1. 2. Sex: F.

1. 3. Care părinte e plecat? Amândoi.

– Amândoi sunt în același loc?

– Sunt despărțiți.

1. 4. Țara în care sunt plecați: Germania (în momentul în care s-a luat interviul, dar au fost plecați în Spania; – „Înainte am stat în Spania toți.” – interviul s-a concentrat pe perioada în care părinții au fost plecați în Spania.)

1. 5. De când au plecat? Tata a plecat de șaisprezece ani; restul familiei l-a urmat acum unsprezece ani. (E vorba de plecarea în Spania!)

1. 6. Cu cine locuiești acum? Cu sora mea. Care are douăzeci și unu de ani.

 

2. Cum era înainte de plecare?

– Când anume au plecat – sau ați plecat – în Spania?

– R: Tata a plecat înainte, să muncească. Noi stăteam în Timișoara. Eu sunt născută acolo; tata e din Timișoara, mama are niște rude la Buzău și am plecat toată familia, eu, mama și sora mea. Tata a plecat de când eram mică, de când aveam trei luni. Când aveam cinci ani, am plecat și noi.

– Acum, cu cine ții legătura mai mult?

– R: Cu mama.

– Există explicații?

– R: Sunt despărțiți. S-au despărțit când am venit în România, tata lucra în Spania de când eram noi în Spania. A intrat Spania în criză și tata s-a dus în Germania, să muncească acolo. Și când ne-am stabilit în România din nou, s-au despărțit.

– Poți să îmi spui de ce?

– R: Tata își găsise pe altcineva.

– Când ați venit în România?

– R: În 2013. La sfârșitul lui 2013.

– Ce îți plăcea să faci cu părinții tăi?

– R: Îmi plăcea să ieșim toți în oraș. Era un parc de distracții, mergeam în fiecare week-end, cred, și să stăm toți împreună.

– Poți să îmi spui mai exact unde anume în Spania ați locuit?

– R: În Murcia.

– Cu Murcia avem proiectul, să știi, cu Universitatea Catolică din Murcia. Ai început școala acolo, nu?

– R: Da, până în clasa a noua aici, nu știu…

– Când ai venit aici ai intrat direct la liceu, sau…

– R: Nu. Trebuia să fiu a opta de fapt, și am intrat în clasa a șaptea. Trebuia să dau examenul și nu știam română.
– Ai învățat română în România?

– R: Da. Știam puțin, dar nu puteam să scriu corect și…

– Aveai nevoie să fii ajutată la lecții? Vorbesc despre perioada „spaniolă.”

– R: În Spania? Nu.

– Grădinița, școala, erau departe de locul în care stăteați?

– R: Nu chiar. Erau destul de aproape.

– Mergeai singură?

– R: Cu mama, cu mașina.

– Cine ținea legătura cu școala?

– R: Amândoi.

 

3. După plecare.

– Și acum au plecat, iar, amândoi.

– R: Da.

– De când a plecat mama ta?

– R: De când eram în clasa a noua.

– Aș vrea să te rog să faci un efort de memorie și să îmi descrii prima zi de după plecarea mamei tale.

– R: A fost destul de tristă. Am stat cu bunica, mama mamei; nu am făcut nimic special.

– De ce a trebuit să plece?

– R: Ca să ducem o viață mai bună.

– Ai înțeles acest lucru, da? Ce simți în legătură cu această opțiune a mamei tale?

– R: Știu că ea e acolo pentru noi.

– Pentru tine și pentru sora ta.

– R: Da.

– Cum te înțelegi cu sora ta?

– R: Foarte bine. Suntem unite.

– Întotdeauna v-ați înțeles bine?

– R: Da.

– Alte rude aveți în Buzău?

– R: Da. Mătușa și bunica.

– Vă înțelegeți bine cu ele?

– R: Da, nu prea vorbim.

– Din motive de diferențe de vârstă, cultură?

– R: Nu prea vorbim.

– De când a plecat mama ta ai avut situații de criză? Să te internezi? Să te duci la doctor?

– R: Nu.

– Ai prieteni, prietene, colegi, colege care au și ei / ele rude plecate în străinătate?

– R: Da, colega mea de bancă; tatăl ei e plecat cred că în Spania. Nu știu dacă în Spania sau Franța.

– Având niște puncte comune în biografii, te înțelegi mai bine cu colega ta decât cu alții?

– R: Nu.

– Ceilalți colegi știu că mama e în străinătate, da?

– R: Da.

– Te invidiază? te compătimesc?

– R: Nu

– Nici, nici?

– R: Nu.
– Cât a stat mama ta în țară, ce lucra?

– R: Mama nu lucra.

– Și acolo?

– R: Nici acolo, pentru că tata avea un loc de muncă foarte bun și i-a spus mai bine să stea să aibă grijă de noi.

– Și tatăl tău ce lucra în Spania?

– R: Constructor. Făcea vile. Și case. Și…

– Și acum, mama ta ce muncește?

– R: Mama o să fie angajată la un azil. A avut grijă de bătrâni.

– Te ajută cu bani?

– R: Mama? Da. Îmi dă bani.

– În afară de banii necesari zi de zi, îți dă ție în mod special?

– R: Da, nu avem lipsuri.

– Cadouri?

– R: Da, și cadouri.

– Există unele care ți-au rămas în minte?

– R: Nu neapărat.

– Hainele? Sunt mai multe, mai frumoase?

– R: Da, sunt.

– Este ceva ce îți dorești și speri să obții datorită eforturilor făcute de mama ta?

– R: Nu.

– Telefon, mașină, bicicletă, aparat foto?

– Nu, nu, nu.

 

4. Mijloace de comunicare prin internet.

*Tehnic.

– Ai acces la internet acasă?

– R: Da.

– În ce fel? pe calculator, pe telefon?

– R: WI-FI. Și calculator, și telefon.

– Cine plătește abonamentul?

– R: Mama. (Râde discret.)

– De când ai internet?

– R: De când ne-am mutat. 2013.

– Cine a cumpărat computerul, telefonul?

– R: Mama a cumpărat computerul și tatăl meu a cumpărat telefonul.

– Cu o ocazie anume? Sau așa, că a fost nevoie?

– R: Tata când… i-am spus că vreau telefon, și mama că trebuia.

– Ai scris vreodată scrisori de mână?

– R: La școală am scris. Era temă. La franceză. Și la engleză.

– Ați și trimis scrisorile acelea?

– R: Nu.

– În afară de română și spaniolă știi și franceză, și engleză.

– R: Da, păi eu sunt pe profil bilingv franceză. Biologie bilingv franceză; și engleză știu așa, tot de la școală.

– Poți să îmi spui ce proiecte ai, ce facultate vrei să faci, ce meserie?

– R: Aș vrea la limbi străine, traducător judiciar.

– Asta înseamnă să stăpânești și termenii de specialitate.

– R: Da.

– Tot respectul! Cu prietenii și colegii folosești programe de comunicare prin internet?

– R: Da. Facebook, WhatsApp.

– Deci ai cont pe Facebook.

– R: Da.

– Mama ta are?

– R: Da.

– Cum preferi să comunici cu dumneaei, prin telefon prin calculator?

– R: Și prin telefon, prin mesaje, pe Facebook sau WhatsApp, dar și la telefon, adică să vorbim la telefon.

– Apeluri doar audio, sau…?

– R: Audio-video.

– Sună dumneaei, sau suni tu de obicei?

– R: Amândouă.

– Spui că aveți computer de când ați venit aici.

– R: Și acolo aveam.

– Și acolo, în Spania. Deci știi de mult să folosești computerul.

– R: Da.

– Cam de când?

– R: De la zece-unsprezece ani.

– Cum ai învățat?

– R: Jucându-mă.

– Altceva ce mai faci la computer, în afară de comunicarea cu mama?

– R: Mai caut pentru școală informații.

– Ce aplicații, site-uri, programe folosești ca să comunici cu mama?

– R: Facebook, Messenger adică. Și WhatsApp.

– Au fost situații în care ai fi vrut să vorbești cu mama ta și nu s-a putut?

– R: Nu.

– Emailuri nu folosești?

– R: Nu.

* Conținut.

– Cât de des vorbiți?

– R: Vorbim foarte des. (Râde discret.)

– La un interval anume?

– R: Nu, vorbim de câteva ori pe zi.

– Îți amintești care a fost prima comunicare audio, video cu mama ta?

– R: Nu.

– Ți-ai dori să vorbești mai des?

– R: Nu cred că se poate mai des de atât. (Râde.)

– Despre ce vorbiți de obicei?

– R: Despre ce am făcut în ziua respectivă… Și ea îmi povestește…

– Ultima dată, de exemplu, despre ce ați vorbit?

– R: Când am vorbit la telefon? Când era ea acolo?

– Da.

– R: Că se pregătește să plece, și că și-a făcut bagajele și că așteaptă să vină acasă.

– Când e plecată te întreabă ce îți dorești să-ți trimită? Să îți aducă?

– R: Da. De obicei, parfumuri. Fond de ten…

– Se întâmplă să o rogi tu să îți aducă un anume lucru? Știe dumneaei ce să îți cumpere?

– R: Da, știe.

– Vă cunoașteți bine.

– R: Da.

– Când vorbești cu mama ta, vorbiți doar voi două, sau mai sunt de față sora ta, alte rude?

– R: Poate să fie și sora mea, adică nu avem secrete față de ea.

– Și intervine în discuție?

– R: Uneori.

– Simți că sunt lucruri pe care nu poți să le vorbești decât cu mama ta?

– R: Nu.

– Le vorbești și cu sora ta?

– R: Da.

– Ai simțit vreodată că anumite lucruri nu pot fi spuse decât față în față, nu prin internet?

– R: Nu.

– Comunicarea aceasta te satisface?

– R: Da.

– Aveți activități comune când este plecată? Mi-a povestit cineva, tot de vârsta ta, că mănâncă la aceeași oră; pun telefoanele „față-în-față” și mănâncă împreună.

– R: S-a întâmplat să mâncăm în același timp, dar nu am vorbit, am spus că vorbim după.

– Îi arăți ce ai făcut la școală? Dacă e într-un magazin se întâmplă să te sune: „hai să îți arăt parfumul ăsta” ?

– R: Cu magazinul da.

– Ține legătura, aici, cu profesorii tăi?

– R: Cu doamna dirigintă. Trebuie să se ducă la ședință, acum.

– Când o să plece?

– R: Mama? Săptămâna viitoare.

– Îi arăți ce ai făcut la școală? Dacă e într-un magazin se întâmplă să te sune: „hai să îți arăt parfumul ăsta” ?

– R: Cu magazinul da.

– Ține legătura, aici, cu profesorii tăi?

– R: Cu doamna dirigintă. Trebuie să se ducă la ședință, acum.

– Când o să plece?

– R: Mama? Săptămâna viitoare.

 

5. Cum a evoluat relația cu mama? (etape importante/momente semnificative)

– Cât de des vine în țară?

– R: Venea o dată la două luni, dar acum o să plece o perioadă mai îndelungată.

– Spune-mi ceva ce ați făcut de când a venit, ceva ce ți-a lipsit cât a lipsit.

– R: Am stat împreună, am dormit împreună.

– Ați dormit împreună?

– R: Da.

– Și sora ta ce a zis?

– R: Ei, ce să zică? (Râde discret.) Am ieșit împreună, am fost la cumpărături împreună. (Zâmbește.)

– Spune-mi, ce te-a impresionat în mod deosebit în Spania?

– R: Școala. Era diferită. Nu trebuia să purtăm uniformă, puteam să ne îmbrăcăm cum voiam.

– Aici trebuie să purtați uniformă?

– R: Da, ne-a făcut uniformă. …de săptămâna viitoare… Și profesorii erau diferiți, nu trebuia să vorbim cu „dumneavoastră”, sau… Trebuia să le spunem pe nume, pentru că era ca o insultă pentru ei dacă… Și, nu știu, mie îmi plăcea că stăteam acolo lângă mare.

– Ai făcut plajă des?

– R: Da.

– Apropo de școală, ceea ce învățați, felul în care învățați…

– R: Erau diferite.

– De exemplu, ce învățați acolo și aici nu învățați?

– R: Nu neapărat că nu învățăm aici, dar acolo geografia și istoria erau împreună, fizica și chimia, tot împreună.

– Învățându-le astfel aveai senzația că asimilezi mai bine?

– R: E diferit, oricum.

– Poți să îmi descrii prima zi când v-ați întors din Spania?

– R: Ne-am întors cu mașina noastră și ne-am oprit în Timișoara, unde stăteam noi atunci, și tata a plecat, a plecat cu autocarul, parcă.

– În aceeași zi?

– R: Da, în ziua în care am ajuns, a plecat. A plecat în Germania. Noi am rămas cu mama, cu mașina. Urma să venim în Buzău.

– A, prima zi a fost de fapt un drum de la Timișoara la Buzău.

– R: Da.

– Și, în Buzău? Unde ați tras?

– R: La mătușa mea. Și, după, ne-am mutat în chirie.

– Stați cu chirie?

– R: Da.

– Costă mult?

– R: Nu chiar. (Zâmbește.)

– Și, mătușa ta? V-ați văzut, ați desfăcut bagajele, ați mâncat?

– R: Da. Și, după, am căutat școli. S-a dus la inspectorat, și după, ne-am înscris la școală, eu la Școala șapte, sora mea deja era la liceu, la „Eminescu”, și, de pe douăzeci și șase, sau douăzeci și nouă, nu mai știu sigur, noiembrie, am fost la școală, prima zi.

– Știi unde stă mama ta acum, ți-a povestit despre locuința ei?

– R: Acolo?

– Da.

– R: Păi mama lucra la persoane acasă. Acum o să se ducă la un azil.

– Nu se știe unde o să locuiască?

– R: Nu, acum nu se știe.

– Ți-ar plăcea să pleci cu mama ta?

– R: Să locuiesc acolo?

– De exemplu.

– R: Nu.

– Dar în vacanță?

– R: În vacanță, da.

– Ai fost vreodată în Germania?

– R: Da, am fost.

– Pleacă definitiv? Vrea să se mai întoarcă?

– R: Da, vrea să se întoarcă.

– Când și-a propus să se întoarcă? Nu vorbesc despre vizite.

– R: Când o să iasă la pensie, presupun.

– Există avantaje ale faptului că mama ta este plecată?

– R: Ne descurcăm mai bine cu banii. Atât, cred.

– Există lucruri pe care încerci să le ascunzi mamei? Note proaste, faptul că te-ai certat cu vreo colegă…

– R: Nu.

– Care crezi că ar fi părțile negative ale plecării mamei tale?

– R: E departe de noi.

– Ați prins sărbători în Spania. Ziua ta, Crăciunul… îți amintești în mod special de vreo sărbătoare?

– R: În general, știu ce făceam. De Crăciun știu că ne trimiteau sus, la culcare, și după ziceau că vine Moșul, și ne puneau cadourile sub brad; noi credeam. (Zâmbește.) Stăteam toți, împreună.

– Și v-ați întors în România; cum petreceți aici sărbătorile?

– R: De data asta a fost mai trist, pentru că tata se despărțise de mama fix înainte de Crăciun.

– Ați încercat să faceți brad?

– R: Da, am făcut.

– Am înțeles. Ați încercat să treceți peste… Destul de multă vreme mama m-a crescut singură. Am o anume sensibilitate în raport cu aceste probleme. Emoțional, sufletește. Înțelegi atitudinea tatălui tău?

– R: Nu.

– O cunoști pe doamna?

– R: Da. Era iubita nașului meu, care era cel mai bun prieten al tatălui meu. (Zâmbește.)

– Din Spania?

– R: Din România, din Timișoara.

– Legătura lor s-a sudat în Spania?

– R: În Germania. El i-a dus pe amândoi să muncească în Germania, și… după, nașul meu a plecat în Franța, parcă, și ea a rămas acolo.

– Îmi pare rău. Îți mulțumesc foarte mult. Îți doresc mult succes în viață.