„Tele-Encounters” este un proiect european de teatru și film experimental care își propune să exploreze universul familiilor despărțite de migrație. În primă fază, echipa de proiect va aprofunda într-un spectacol de teatru telematic realitățile teleprezenței. La baza procesului artistic stau interviuri cu imigranți români din Spania și copii rămași în România ai căror părinți muncesc în Spania. Spectacolul de teatru va fi construit pe interacțiunea online a actorilor aflați în România și Spania, conectați în timp real prin video-conferencing și animații Kinect (caracterul telematic). În ambele țări va exista un public prezent fizic, în timp ce spectacolul va fi de asemenea transmis live pe Internet.

Pentru realizarea spectacolului de teatru, „Tele-Encounters” organizează casting – căutăm două absolvente de actorie care să îndeplinească următoarele criterii:

  • Vârsta: între 21 și 31 de ani
  • Să aibă capacitatea de a face compoziții de vârstă (de la copil la adult) și de a trece ușor și rapid prin stări diferite.
  • Să fie disponibilă să repete constant pentru spectacol la Teatrul „George Ciprian” Buzău în perioada martie-mai 2018, premiera urmând să aibă loc la începutul lunii iunie 2018. Cazarea va fi asigurată pe tot parcursul repetițiilor în incinta Teatrului „George Ciprian” Buzău. 
  • Să fie deschisă la nou, la forme de expresie teatrală în care tehnologia joacă un rol important.
  • Să poată participa la două zile de workshop în perioada ianuarie-februarie 2018 – workshop-ul (anterior repetițiilor propriu-zise) va presupune testarea unor aspecte ale piesei de teatru telematic. Datele exacte de workshop vor fi stabilite ulterior. Flexibilitatea actrițelor cu privire la program va fi apreciată.

Dacă ești interesată, iată etapele de concurs:

  1. Selecție de aplicații: te rugăm să ne trimiți până la data de 9 ianuarie 2018 (inclusiv): CV-ul tău, fotografii și (dacă ai) un showreel sau o filmare scurtă (max. 5 min) în care să te putem vedea jucând. În primă fază, vom selecta aplicațiile depuse până la data de 9 ianuarie 2018, apoi vom chema la casting actrițele de pe lista scurtă. Adrese: marina.hanganu@gmail.com, ionmircioaga@gmail.com
  2. Castingul va avea loc pe data de 13 ianuarie 2018. Pentru casting, te rugăm să pregătești 3 momente scurte care să ne ajute să ne dăm seama de capacitatea ta de a realiza roluri de compoziție: copil, adolescentă, adult.

Castingul va avea loc în București pe 13 ianuarie 2018 – locul va fi anunțat în urma selecției de aplicații.

„Tele-Encounters” este un proiect cu largă vizibilitate internațională. Lider: Teatrul „George Ciprian” Buzău. Parteneri: Universitatea „San Antonio” din Murcia (Spania) și Municipalitatea din Lousada (Portugalia).

Așteptăm aplicațiile voastre!

Marina Hanganu – Director artistic „Tele-Encounters”

Prof.univ.dr. Ion Mircioagă – Regizor asociat „Tele-Encounters”